Ce înseamnă practic procedura FIV pentru tine? - Dr. Ioan Boleac
Ce înseamnă practic procedura FIV pentru tine?
COVID-19 si gravidele
martie 10, 2020
FIV cu ovocite donate
martie 17, 2020
COVID-19 si gravidele
martie 10, 2020
FIV cu ovocite donate
martie 17, 2020

Ghid pentru pacienta FIV

Acest articol ți se adresează ție, pacienta care, împreună cu partenerul/soțul tău, te afli în fața procedurii FIV. Și bineînțeles că ai o mie de întrebări în cap: Cum o să fie? O să mă doară injecțiile? Oare câte zile o să fac injecții? O să apară și alte reacții ale corpului meu? O să am suficienți foliculi? O să mă doară la puncție? E normal să îmi fie frică? Câți embrioni o să avem? Oare câți embrioni să punem?…

Dacă te afli în acest punct, înseamnă că ai parcurs deja un drum lung:

  • te-ai hotărât că vrei să faci un COPIL, că ai curajul să faci acest pas cu partenerul tău;
  • v-ați apucat de treabă, ați încercat câteva luni (poate câțiva ani!), și la un moment dat ți-ai dat seama că este o problemă, ceva nu merge dacă nu s-a întâmplat încă… ai discutat cu el, ați decis că trebuie să mergeți la doctor;
  • a urmat alegerea: cum să îmi aleg medicul? Sau clinică? Poate ai căutat sistematic pe net, cu înverșunare, ratele de reușită ale clinicilor FIV și review-urile lăsate de pacientele lor pe site sau pe pagina de facebook… sau ai întrebat medicul de familie / mamă / sora / cea mai bună prietenă / manichiuristă, ce medic să alegi și ea ți-a spus că te duce la cel mai bun medic, cel care a ajutat-o pe ea sau pe cineva apropiat… sau ai fost trimisă de către ginecologul tău la cineva anume… sau pur și simplu ai căutat pe net un medic care face FIV și ce rezultate a avut și dacă pacientele au fost mulțumite de el/ea;
  • ai fost la medic, împreună cu soțul/partenerul tău, i-ai povestit tot prin ce ai trecut, ți-a văzut analizele și investigațiile, te-a consultat, a făcut o ecografie, ți-a dat o listă de analize și investigații… te-ai întors cu ele, medicul le-a analizat și ați decis împreună, toți trei, că soluția voastră se numește FIV…

Să le luăm pe rând:

1

Consultația (inițială) FIV

Consultația (inițială) FIV este consultația la care trebuie să aduci din nou toate analizele și investigațiile pe care le-ați făcut până acum, pentru că o asistentă specializată în FIV va întocmi dosarul vostru de FIV; ea vă va explica aspectele organizatorice, îți va lua tensiunea arterială și pulsul, te va cântări, și va verifica toate documentele voastre pentru FIV.

Da, trebuie să vii și cu soțul tău. De ce? Din mai multe motive: în primul rând pentru că este sprijinul tău și pentru că veți trece împreună prin asta; chiar dacă ți se pare că el are mai puține analize de făcut, nu are de făcut injecții, se va chinui mai puțin decât tine (ceea ce este foarte adevărat!), nu minimiza rolul lui: este partenerul tău!; în al doilea rând, două perechi de urechi aud mai bine decât una singură, poate ție îți scapă ceva, dar el a reținut exact partea asta…; și nu în ultimul rând, trebuie să semnați contractul de fertilizare în vitro amândoi.

A doua parte a consultației FIV este chiar mai importantă decât prima: medicul va hotărî planul tău de tratament și ți-l va explica; îți va spune când trebuie să revii la clinică, ce medicamente vei folosi, la ce oră le vei folosi… nu pleca fără să înțelegi, fără să ai totul clar în minte (sau aproape tot)...

Apoi vei trece pe la sala de tratamente, unde o asistentă te va învăța cum să îți administrezi injecțiile; poate te întrebi de ce trebuie să ți le faci singură? Nu pentru că vrem să te chinui, ci pentru că așa este cel mai sigur; da, poți veni la clinică și să ți le facă o asistentă, dar clinica este deschisă numai pentru un anumit interval, ce te faci dacă ora la care îți faci tu injecțiile este după ora de închidere a clinicii? Sau în weekend? Poți merge la camera de gardă a unui spital, unde să rogi o asistentă să îți facă injecția, dar crede-mă, nu de puține ori se întâmplă că asistenta pe care o găsești să nu mai fi văzut în viața ei aceste injecții și deci să nu știe să le folosească… Cea mai bună variantă este să ți le faci singură! A două cea mai bună variantă este să ți le facă partenerul!

Aproape toate procedurile FIV pe care le începem în prezent le efectuăm pe “protocol scurt”, pentru că este la fel de eficient ca “protocolul lung”, dar mai sigur și mai scurt; protocolul lung mai este folosit doar în anumite cazuri particulare. Cum se traduce asta pentru tine? Din momentul în care pleci de la consultația inițială FIV, mai ai câteva zile până când vine următoarea menstră. Cel mai bine ar fi să utilizezi aceste câteva zile că să iți optimizezi stilul de viață: să urmezi o dieta adecvată, să ai activitate fizică, să reduci sau să renunți la fumat (de fapt asta trebuia să faci de mai mult timp, de când ai pornit pe drumul acesta, și nu pentru doctor sau pentru partener, ci pentru tine, pentru a-ți creste șansele de a te vedea cu copilul în brațe).

În momentul în care vine menstra, vei anunța clinica și vei fi programată la o ecografie și dozări hormonale în zilele 1, 2 sau 3 ale ciclului; după ce ne convingem că este în regulă, vei începe tratamentul. Asta înseamnă că vei începe să iți administrezi injecțiile pentru o perioadă în medie de 9-11 zile, timp în care vei fi chemată la clinica de 2-3 ori pentru ecografie +/- dozări hormonale; asta mă ajută pentru a vedea dacă răspunsul tău la stimulare este normal sau este mai intens sau mai redus, caz în care trebuie să modific dozele sau medicamentele pe care le folosești, ca să evit un răspuns inadecvat sau periculos pentru tine.

În această perioadă trebuie să ții legătură cu mine, medicul tău, cu asistentele și cu clinica la modul general; trebuie să îmi transmiți dacă ți se întâmplă ceva nou sau ceva ce crezi că ar putea exprima o problemă; cele mai frecvente efecte adverse ale medicației sunt reprezentate de disconfort abdominal, dureri de cap, greață, disconfort la locul de injecție, însă pot apărea, foarte rar, și alte efecte adverse mai serioase, ca dificultăți la respirație sau tromboze. Trebuie să ai o viață normală în această perioadă, mergi la serviciu și în general faci tot ce făceai și până acum; la contactul sexual s-ar putea să experimentezi niște dureri, mai ales în apropiere de sfârșitul tratamentului, când ovarele s-au mărit și devii conștientă de existența lor.

Există riscul ca răspunsul ovarelor tale să fie prea slab (să evolueze mai puțin de 3 foliculi) și să anulăm puncția ovariană. Sau există riscul de a dezvolta o formă de sindrom de hiperstimulare ovariană, care este de altfel principalul risc al stimulării ovariene și care reprezintă o reacție exagerată a ovarelor la tratamentul hormonal pe care ți l-ai administrat; se manifestă prin balonare, durere abdominală, dificultăți la respirație, acumulare de lichid în abdomen, în cazurile severe necesitând internare într-un spital. Dar nu te speria prea tare, șansele de a face o formă severă sunt mult reduse, sau dacă totuși dezvolți o formă moderată, nu ne va lua prin surprindere în urma ecografiilor și dozărilor hormonale pe care le efectuăm, și vom fi pregătiți să acționăm în consecință.

Bun, ești la monitorizare ecografică și eu îți spun că asta este ultima monitorizare pe care o facem și stabilesc momentul puncției ovariene. Iți dau indicațiile pentru ultimele injecții pe care le vei face, atât verbal, cât și în scris. Nu vreau să pun presiune pe tine, dar trebuie să iți spun că ultima injecție pe care o vei face, cea care ajută la maturarea finală a ovocitelor și aspirarea lor, este de o importanță extremă; trebuie făcută exact la ora indicată, dacă se greșește această oră, se poate anula întreaga procedură. De aceea iți repet indicațiile, verbal și scris, ca să nu greșești; de aceea ar fi bine să fie și partenerul tău prezent, tot pe ideea că 4 urechi aud mai bine decât 2…

2

Monitorizarea tratamentului de stimulare ovariana

3

Recoltarea ovocitelor (puncția ovariană) și a spermei

În acea zi, în care veniți la clinică amândoi, fiecare are rolul lui.

În principiu, rolul partenerului este mai simplu: trebuie să recolteze proba de spermă prin masturbare, pentru că cel mai bine este să folosim sperma fresh. Există și alte posibilități de prelevare (dar asta se întâmplă mai rar): din urina postejaculare sau pe cale chirurgicală. Dacă avem motive să credem că ar putea fi dificilă obținerea unei probe de spermă în ziua puncției ovariene, partenerul poate congela sperma anterior.

Recoltarea ovocitelor se face prin puncție ovariană. La ultima monitorizare ți-am dat niste indicații pentru acest moment: nu trebuie să mănânci cu 6 ore înaintea procedurii, nu trebuie să bei cu 2-4 ore înainte, trebuie să nu te parfumezi, nu ai voie să conduci mașina 24 de ore după intervenție. Când ajungi la clinică, împreună cu partenerul tău probabil, veți fi conduși la o rezervă; apoi vei fi condusă la sala preanestezie, unde vei fi echipată și încălțată cu halat, papuci și calotă de unică utilizare, vei avea o discuție cu medicul anestezist care va evalua riscul tău anestezic și iți va explica în ce constă sedarea sau anestezia generală IV.

Apoi are loc puncția în timp ce tu ești adormită și nu simți nimic; procedura durează în medie 15-20 de minute; ești supravegheată după intervenție 30 de minute, adică iți monitorizăm starea generala și constantele vitale. Apoi avem o discuție în care iți comunic rezultatele (câte ovocite am recoltat și cum a fost proba de spermă a partenerului), îți spun la ce să te aștepți în următoarea zi (în principiu dureri pelviabdominale de intensitate redusă și poate o mică sângerare pe cale vaginală), iți dau o rețetă cu continuarea medicației (dar stai liniștită, ai scapăt de injecții!) și te îmbărbătez.

Transferul de embrioni are loc după o perioadă de 2-5 zile. În această perioadă vei fi contactată aproape zilnic de către embriolog, care iți comunică evoluția embrionilor tăi: câți sunt, câte celule are fiecare, cum arată… Tot în această perioadă vei lua pastile pe cale orală și progesteron intravaginal (gel sau ovule); progesteronul, care pregătește uterul pentru venirea embrionului/embrionilor, este cea mai importantă medicație și trebuie să nu o întrerupi cu nici un preț!

În ziua embriotransferului, vom avea o discuție importantă, toți 4, adică cuplul, medicul curant și embriologul; scopul acestei discuții este de a stabili, în funcție de numărul și calitatea embrionilor, particularitățile medicale, dorința voastră și vârsta ta, câți embrioni vom transfera.

Trebuie să fie prezent și partenerul tău, pentru că embrionii sunt ai amândurora și orice decizie luați privitor la ei (transfer intrauterin, congelare, decongelare, donare, etc), trebuie semnată de amândoi. Pentru cazuri speciale sau urgențe medicale, poți semna tu și în locul lui dacă ai o procură notarială, dar recomandat ar fi să fie prezent și el.

Transferul de embrioni în sine nu este dureros și nu necesită anestezie; de regulă durează în jur de 15 minute. Toată vizita durează puțin peste o oră.

4

Embrio-
transferul

5

După...

Poate cea mai delicată perioadă a întregii proceduri este perioada de după embriotransfer. Ca recomandări, nu ai mare lucru de făcut: continui medicația, eviți efortul fizic excesiv, băile și sauna. Îți poți relua activitatea obișnuită începând cu a doua zi, poți merge la serviciu, poți călători, poți avea contact sexual…crede-mă, este mai bine să mergi la serviciu, pentru că iți ocupi mintea cu altceva. Uneori se întâmplă să treci și prin sentimente și stări mai puțin plăcute, ca depresie, anxietate sau labilitate emoțională, dar cu sprijinul partenerului, sunt încrezător că le vei putea depăși. Cel mai important este să ai convingerea că din momentul în care embrionii au ajuns în uter, nu mai ai ce să faci în mod direct și trebuie să lași natura să își urmeze cursul.

Testul de sarcină se recoltează din sânge după 10-14 zile de la embriotransfer.

În toată aceasta procedură trebuie să te bazezi pe medicul tău, care este adesea și un bun psiholog. Îți țin pumnii! Și nu uita, cine gândește pozitiv va avea și rezultate pozitive!