Sunt în cabinet cu un cuplu, niște oameni tare faini, pe care am ajuns să-i îndrăgesc. Nu o să intru în amănunte legate de cazul lor de infertilitate, pentru că nu ăsta este subiectul postării. Doar vă spun că au acasă 2 perechi de gemeni. Toți băieți! Acum au venit pentru un control de rutină al doamnei. Stăm de vorbă, îi întreb ce fac copiii, cum le merge la școală. La un moment dat, discuția se duce în direcția întregului chin prin care au trecut ei ca să facă acești copii. Doamna îmi spune că nu știe când le va putea spune copiilor că au apărut pe lumea asta în urma unei proceduri de fertilizare in vitro, pentru că nu vrea ca ei sa fie priviți de către colegii de școală cu răutate. A auzit cazuri în care copilul respectiv era batjocorit la școală, îl strigau „copil din eprubetă”, iar dânsa nu vrea pentru copiii ei acest chin….

 

    M-a pus pe gânduri această discuție…Da, astăzi vreau să discutăm un subiect greu și dureros pentru cei care se află în toiul luptei cu infertilitatea sau care au terminat această luptă cu succes. 

    

PROCEDURA DE FERTILIZARE IN VITRO ÎNCĂ ESTE PRIVITĂ CA O STIGMĂ ÎN ROMÂNIA ANULUI 2024? 

 

    V-am spus că îmi sunt dragi acești oameni, pentru că am ajuns să îi cunosc cât de cât în urma anilor în care ne-am văzut pe acest câmp de luptă al infertilității. Sunt niște oameni cu frica lui Dumnezeu, buni cu cei din jurul lor, care au fost sfătuiți și susținuți pe tot acest parcurs de către duhovnicul lor, un preot cu adevărat deosebit! O admir pe doamnă pentru curajul cu care a făcut și face față vieții ei: soțul este plecat aproape toată ziua, iar ea are grija de toți cei 4 băieți singură, fără niciun ajutor. Pur și simplu nu înțeleg cum poate să facă atâtea, fără ajutorul unei bone, menajere, mame sau soacre. O face SINGURĂ!! 

 

    Dar au o familie atat de frumoasă! Îmi trimit în perioada sărbătorilor filmulete în care copiii mă salută și-mi mulțumesc pentru ca i-am ajutat să vină pe lume. Mă emoționez atât de tare când îi văd pe toți 4, îi văd cum relaționează unul cu altul și văd cât de mult au mai crescut! Sunt absolut convins că părinții lor duc în continuare o luptă, pentru că este greu în această perioadă grea de câțiva ani (care a început cu pandemia și parcă nu se mai termină…) să crești 4 copii. Dar cred și că este atât de frumos să ai casa plina de copii, iar mai târziu de nepoți, încât merită sa treci prin toate greutățile din lumea asta!

 

    Și atunci întrebarea care îmi vine-n cap este: de ce să-i faci pe acești oameni să simtă dezaprobarea ta? De ce să-i judeci? De ce să-i batjocorești? Eu cred ca ar trebui apreciati! Eu cred că atunci când doi oameni, care din anumite motive nu pot să aibă un copil pe cale naturală, iau decizia să se îndrepte spre tehnici de reproducere umană asistată, acest lucru este de apreciat. Atunci cand 2 oameni o iau pe acest drum, uneori atât de lung și atat de greu, din punct de vedere financiar, emoțional și al timpului pe care îl cheltuie, ei trebuie aplaudați și apreciați, nu desconsiderați! Nu cred că la toata presiunea pe care o simt mai trebuie adăugată și presiunea societății, această stigmatizare nedorită…

 

    Am avut multe cupluri care m-au rugat să ștergem pe cât posibil din documentele medicale faptul că sarcina a fost obținută prin fertilizare in vitro. Pentru că nu vor să se știe la locul de muncă acest lucru. Nu vor să afle prietenii lor acest lucru. În unele cazuri nici măcar familia nu știa! Vă puteți închipui ce stigmatizare și rușine trebuie să simtă cineva pentru un lucru, încât să nu-l poată împărtăși cu familia sa? Dar de ce este o rușine? De ce poți să spui că ai cancer sau ca ai suferit o intervenție chirurgicală pentru nu știu ce afecțiune, dar simți că trebuie să te ascunzi că ai făcut FIV? Nu este firesc, nu este normal!

 

    Știința a avansat extraordinar de mult în ultimele 2 decenii, iar în domeniul tratamentului infertilității au fost făcute niște progrese incredibile. În prezent putem face niște lucruri pe care pionierii fertilizarii in vitro de acum mai bine de 40 de ani nici nu le visau. Dar cu toate astea, ne izbim încă din plin de reticența și prejudecățile societății în care trăim, și acest lucru ne limitează foarte, foarte mult!

 

    Poate cea mai controversată parte a tratamentului infertilitatii este fertilizarea in vitro cu ovocite donate. Vorbesc despre acele cazuri în care femeia are o vârstă avansată sau o rezervă ovariană extrem de scăzută din alte motive (insuficiență ovariană prematură sau a urmat chimioterapie pentru cancer, sau a avut intervenții chirurgicale pe ambele ovare, etc.). Sau a trecut prin proceduri FIV la care s-a observat un răspuns extrem de prost al ovarelor. Și atunci singura soluție pentru acel cuplu rămâne să folosească ovulele unei alte femei, care este tânără și are o rezervă ovariană bună. Da, este o decizie extrem de dificil de luat…multe femei nu pot accepta această idee, că materialul genetic al copilului va fi al partenerului și al donatoarei, și într-o extrem de mică măsură și al ei. Nu e nimic de judecat aici, pur și simplu este o decizie personală. Problema la care voiam să ajung este următoarea. Mi se pare extrem de dificil și nedrept ca femeia/cuplul care își dorește atât de mult un copil încât poate trece și această barieră psihică, să mai aibă de înfruntat și oprobriul public. Adică după ce te-ai chinuit fizic, psihic și financiar atât de mult, nu te poți bucura de ce ai realizat. Nu, trebuie sa te ascunzi, pentru că oamenii din jurul tău te judecă!

 

    Aud fără să vreau atâtea răutăți spuse:

 

    „De ce a așteptat până acum ca să facă copii? Ce treabă a avut până acum?”

    „Sigur, când era tânără a făcut întreruperi de sarcină și acum, la bătrânețe, și-a dat seama că vrea să facă copii!”

    „La vârsta asta ar trebui să-și crească nepoții, nu să mai încerce să facă copii!”

 

    Vreau să vă adresez tuturor o rugăminte: haideți sa fim mai buni! Haideți să nu mai judecăm oamenii din jurul nostru! Uneori chiar nu știm prin ce au trecut ei, ce au făcut să ajungă în acest punct. Haideți sa apreciem niște oameni care sunt dispuși să se chinuie atât de mult pentru fericirea de a-și strânge copilul în brațe, nu să-i condamnăm!

 

    INFERTILITATEA ESTE O BOALA, NU O RUSINE!