
PGT-A și embrionul euploid: de ce primul transfer poate eșua
septembrie 29, 2026Uneori veștile pe care le afli în cabinetul medical nu sunt tocmai bune… dar important este ce faci cu ele!
O pacientă de 31 de ani și un diagnostic neașteptat
În urmă cu aproximativ un an a ajuns la mine, prin recomandarea unei foste paciente, o doamnă de 31 de ani. A venit prima dată singură, mi-a spus că soțul încercase din răsputeri să ajungă, dar avea o ședință extrem de importantă de la care nu a putut lipsi.
Era tânără, nu se știa cu vreo boală, nu avea operații până la acel moment. Încercau deja de un an să obțină sarcina, așa că se gândiseră că era cazul să meargă la un specialist. Menstra era regulată, avea dureri la menstră, dar le avusese dintotdeauna.
Bun, după ce am stat de vorbă pe îndelete, am consultat-o, iar la tușeul vaginal am obiectivat ambele ligamente utero-sacrate dureroase la palpare. La ecografia transvaginală pe care am efectuat-o am văzut un aspect sugestiv pentru adenomioză difuză la nivelul uterului, iar ambele ovare aveau câte un chist cu aspect tipic de chist endometriozic, cu dimensiuni între 2 și 3 cm fiecare. Avea 9 foliculi antrali în total.
Momentul în care a aflat despre endometrioză
I-am explicat toate aceste lucruri, cu răbdare, fără să o grăbesc, iar doamna îmi punea întrebări extrem de pertinente, pentru că era destul de bine informată. La un moment dat, am simțit că i-a tremurat vocea și am ridicat ochii din dosar. Am văzut cu uimire că plângea în toată regula. Am liniștit-o cât am putut mai bine, dar nu se liniștise în totalitate atunci când a plecat din cabinet.
Peste 3 săptămâni s-a întors împreună cu soțul și cu analizele recomandate. Mi-a spus:
„Dl. dr., mi-ați vorbit foarte frumos și calm, dar ce mi-ați spus m-a dărâmat! Venisem crezând că nu este foarte grav și că avem șanse bune, pentru că suntem tineri. Și când am aflat despre endometrioză și rezerva ovariană care era la limită, am fost deprimată. Când am plecat din cabinet, mă întrebam dacă o să mai revin sau o să renunț la ideea de bebe…”
Dar apoi ajunsese acasă și vorbise cu soțul, care o remontase. 👍 Și după ce se gândise mai bine, își dăduse seama că nu voia să renunțe așa de ușor.
Investigațiile și evaluarea rezervei ovariene
Așa că am parcurs analizele amândurora, la soț era totul în ordine. La dânsa rezerva ovariană era la limită (AFC 9, iar AMH 1), dar în rest cavitatea uterină era normal conformată, endometrul avea un aspect normal la histeroscopie, iar analizele cervico-vaginale erau normale.
Endometrioza și FIV: de la stimularea ovariană la obținerea sarcinii
După 3 luni am început stimularea ovariană pentru fertilizare in vitro, am obținut 8 ovocite, 2 blastociști de calitate bună (după criteriile morfologice). După încă 3 luni de inhibiție a axului hipotalamo-hipofizar cu Diphereline, am transferat și am obținut sarcina. 😊
Un mesaj după confirmarea sarcinii
După fericirea de la ecografia de confirmare, mi-a dat un mesaj:
„M-am speriat inițial, dar mă bucur că m-am întors și am reușit împreună! 😍😊”




