
FIV este văzut în continuare ca o stigmă?
februarie 26, 2024
Când lumea s-a oprit pentru 3 secunde…
martie 7, 2025Aveau deja o procedură de fertilizare în vitro efectuată în altă clinică în urmă cu 2 ani. La puncția ovariană se extrăseseră 21 de ovocite, dar doar 9 s-au fertilizat și au rezultat 3 blastocisti. Primul embriotransfer cu 2 blastocisti fresh a avut un rezultat negativ, la fel și transferul blastocistului congelat.
La prima întâlnire am discutat cu cei doi dacă prezența fibroamelor ne încurcă la obținerea sarcinii. Este o discuție pe care o am foarte frecvent cu pacientele mele, pentru că sunt foarte multe femei care au fibroame uterine. Le-am spus că cele 2 fibroame situate la exteriorul uterului nu afectează în nici un fel șansele de a obține o sarcină; singura discuție este dacă vor afecta evoluția sarcinii, pentru că fibroamele uterine își măresc de regulă dimensiunile în timpul sarcinii și pot duce la apariția de complicații în sarcină; în urma discutării unei eventuale intervenții chirurgicale de extirpare a fibroamelor, cei 2 s-au gândit și s-au decis să facă întâi operația și apoi obținerea sarcinii.
Zis și făcut: am început stimularea ovariană pe protocol scurt cu antagonist de GnRH, pacienta a răspuns bine; am extras la puncție 19 ovocite din care au rezultat 5 blastociști pe care i-am congelat. Apoi femeia a efectuat intervenția chirurgicală și ne-am revăzut pentru control după 8 luni, ca să dăm timp uterului să se vindece; totul era bine.



