Întrebări și răspunsuri

Aproximativ 85-90% dintre cupluri reușesc să obțină o sarcină după un interval de un an în care au contact sexual neprotejat regulat. Dacă nu ați reușit după un an, adresați-vă medicului! Dar există situații în care ar trebui să ajungeți la un specialist în infertilitate după numai 6 luni de încercări: pacienta în vârstă de peste 35 de ani, anexite repetate în antecedente, endometrioză, chirurgie ovariană, boli autoimune, etc. Există și cazuri în care pacienta sau cuplul trebuie să ajungă la medic chiar de la început: absența sau obstrucția ambelor trompe uterine, diverse proceduri ce afectează ovarul sau testiculul în cadrul tratamentelor pentru cancer, etc.

Majoritatea specialiștilor în infertilitate sunt de acord ca, după 3-4 cicluri de clomifen citrat fără succes, pacienta ar trebui să treacă la tratament hormonal injectabil sau inseminare artificială. Tratamentul cu clomifen citrat este oral și folosește de regulă doze zilnice de 50-150 mg. O bună alternativă la clomifen citrat este folosirea off-label de inhibitori de aromatază, dintre care cel mai cunoscut și folosit este letrozolul (Femara).

Da, nașterea pe cale naturală este posibilă în condițiile existenței circularei pericervicale de cordon ombilical. De fapt, aceasta este o situație frecvent întâlnită, pentru că până la o treime din nașterile vaginale au loc cu circulară de cordon ombilical. Circulara poate pune probleme fătului în travaliu sau în expulzie, dar monitorizarea ritmului cardiac fetal asigură o intervenție rapidă în acele rare cazuri în care apare suferința fătului.

Dacă s-au rupt membranele corio-amniotice, trebuie să vă prezentați cât mai repede la camera de gardă a unui spital, pentru că fătul este expus unor riscuri importante. În primul rând, dacă craniul fătului (sau pelvisul, în funcție de care parte a fătului se prezintă prima la bazinul osos al mamei) este mobil, adică nu a luat contact cu bazinul mamei, apare riscul ca, în urma ruperii membranelor, o porțiune din cordonul ombilical să se exteriorizeze prin col în vagin, ceea ce se numește prolabare de cordon și amenința viața fătului. În al doilea rând, dacă membranele s-au rupt înainte de începerea travaliului, cu cât trece mai mult timp până începe travaliul, cu atât crește riscul de infecție corio-amniotică.

Studiile au demonstrat o reducere cu 50% a ratei de nașteri pentru pacientele cu hidrosalpinx (trompa uterină obstruată și dilatată datorită lichidului pe care îl conține) care efectuează o procedură FIV, în comparație cu cele care nu au hidrosalpinx. Înlăturarea trompei obstruate sau anularea comunicării dintre trompă și uter, realizabile pe cale laparoscopică, fac ca șansele de succes prin FIV să revină la normal.

Majoritatea specialiștilor în infertilitate sunt de acord că, dacă sarcina nu a fost obținută după 3-4 cicluri cu inseminare artificială, șansele de succes se reduc foarte mult.

Există câteva situații în care nu se poate obține o sarcină decât printr-o procedură FIV: absență, afectarea severă sau obstrucția ambelor trompe uterine; infertilitatea masculină severă; cazuri de infertilitate ce necesită donare de ovocite, donare de embrioni sau diagnostic genetic preimplantațional. Procedura FIV poate fi folosită și atunci când celelalte tratamente au eșuat, sau în alte situații, ca: stadii avansate de endometrioză, infertilitate neexplicată cu durata mai mare de 3 ani.

Orice intervenție chirurgicală care se soldează cu îndepărtarea “cămășii” chistului ovarian endometriozic va duce inevitabil la scăderea rezervei ovariene. De aceea, deși încă nu există un consens general, majoritatea ghidurilor și societăților de profil recomandă evitarea intervenției chirurgicale în lipsa simptomatologiei. Dacă chistul poate interfera cu recoltarea ovocitelor la puncția ovariană, el poate fi aspirat pe cale vaginală, sub ghidaj ecografic, cu sau fără alcoolizare.

Aceasta este o întrebare dificilă, deoarece rata de succes a unei proceduri FIV depinde de numeroase variabile, dintre care cele mai importante sunt: vârsta partenerilor (cea mai importantă este vârsta femeii), numărul și calitatea ovocitelor recoltate la puncția ovariană, numărul embrionilor transferați în uter, cauza infertilității, modul de exprimare a ratei de succes. De asemenea, trebuie să luăm în considerare faptul că probabilitatea lunară a unui cuplu fertil de a concepe (Atenție, un cuplu care nu prezintă infertilitate!) se situează în jurul valorii de 20%. Așadar, șansa de a obține o sarcină după un ciclu FIV, se situează, în medie, intre 30% și 40%. În cel mai recent raport al Consorțiului European de Monitorizare a Datelor FIV (EIM), care prezintă rezultatele reproducerii umane asistate în Europa în anul 2014, rata de sarcină clinică pe transfer de embrioni obținută prin FIV era de 35,8%, iar rata de sarcină clinică pe transfer de embrioni obținută prin ICSI era de 35%.

Termenul de FIV standard (sau convențional) desemnează procedura FIV în care, după prepararea ovocitelor și a spermei, un ovocit este cultivat cu un anumit număr de spermatozoizi, iar fertilizarea se produce fară “ajutorul” embriologului. Tehnica ICSI, care se traduce prin “Injectarea Intracitoplasmatica de Spermatozoizi”, are câteva etape diferite față de tehnica standard: prepararea ovocitelor în vederea ICSI este diferită de cea în vederea FIV standard; sperma preparată suferă procesul de selecție pentru ICSI, existând mai multe metode prin care se pot selecta spermatozoizii; deosebirea fundamentală între ICSI și FIV standard este aceea că, în cazul ICSI, spermatozoidul selectat este aspirat în vârful unei pipete, și apoi este injectat într-o anumită porțiune a ovocitului, care este la rândul lui imobilizat cu ajutorul unei micropipete, ajutând astfel fertilizarea sa.

Cele mai recente studii au infirmat orice legătură între medicația folosită pentru FIV și cancerul ovarian. De altfel, dacă ne gândim că femeile infertile au un risc crescut de a face cancer ovarian față de populația generală, putem afirma că, în urma unei proceduri FIV ce are ca rezultat obținerea unui copil, scade de fapt riscul de cancer ovarian al femeii respective.

Rezerva ovariană poate fi apreciată hormonal (prin dozarea în sângele pacientei a unor hormoni ca AMH, FSH și Estradiol) sau ecografic (prin stabilirea AFC, adică a numărului de foliculi antrali). Rezerva ovariană scăzută înseamnă că ovarele acelei paciente conțin un număr mai mic de ovocite. Nu putem spune că o pacientă ce are rezerva ovariană scăzută nu poate obține o sarcină pe cale naturală, dar putem afirma că această pacientă are o rată de sarcini net mai mică decât o pacientă cu o rezervă ovariană normală. Deci, o pacientă cu rezerva ovariană redusă nu ar trebui să amâne mult începutul unei proceduri FIV dacă nu obține sarcina în mod natural, pentru că apoi s-ar putea găsi în situația ca nici prin FIV nu mai poate obține un copil.

Ovulația este un proces fiziologic ce presupune că, dintr-un număr mare de foliculi care sunt recrutați în ovar, este selectat un singur folicul care va elibera un ovocit matur; ceilalți foliculi suferă un proces de degenerare. Scopul medicației folosite pentru stimularea ovariană din cadrul unei proceduri FIV este să ducă la dezvoltarea mai multor foliculi dintre cei recrutați, și astfel să obțină mai multe ovocite mature. Se poate deci afirma că procedurile FIV nu grăbesc intrarea la menopauză, ci salvează niște ovocite care altfel s-ar fi pierdut.